Sau cum ar trebui să arate cărțile contemporane pentru copii.
Într-o zi, băiețelul meu m-a rugat să pregătesc cina. L-am întrebat de ce m-a rugat pe mine să pregătesc cina, deși eram cu toții în sufragerie, ceea ce însemna că oricare dintre noi - eu sau soțul meu - ar fi putut pregăti cina.
O parte din mine spera la un răspuns de genul „Pentru că mesele tale sunt atât de delicioase și gătești așa de bine!”. Însă o altă parte din mine și-a pus întrebarea: Avem oare de a face cu o provocare stereotipică care trebuie depășită?
Copilul nostru a atribuit pregătirea meselor de familie mie, nu tatălui său.
Băiatul meu a început apoi să enumere toate persoanele care au grijă de el în timpul zilei la grădiniță, pe cele care pregătesc mesele. Ei bine, are dreptate. Toate sunt de sex feminin. Acesta este un fapt incontestabil. Apoi, și-a îndreptat atenția către câteva cărți pentru copii pe care le citim ... Și ce aș mai putea spune? Nimic. Din nou avea dreptate. În majoritatea cărților sale, părintele de sex feminin este responsabil de hrănirea familiei.
Reprezentarea părinților în cărți, cu precădere a rolurilor diferite reprezentate ale mamei și ale tatălui
Acesta a fost punctul meu de plecare pentru a cerceta un pic mai departe. Am studiat cărți pentru copii acasă, în magazine, în biblioteci. Am studiat cărți pentru copii online. Reprezentarea însușirilor, sarcinilor și înfățișării părinților nu este, în mare parte, în concordanță cu ideile pe care vreau să i le transmit fiului meu.
În multe cazuri, un părinte de sex feminin, mama, are grijă - de copii, de gospodărie, de respectarea regulilor. În majoritatea cărților pentru copii, părintele de sex feminin este cel care îl îngrijește, exprimând tot felul de emoții. Este ceva negativ? Nu, nu este. Ceea ce critic eu este lipsa diversității în prezentarea părinților de sex feminin în cărțile de ilustrații și dezechilibrul atunci când vine vorba de prezentarea unui părinte de sex masculin, al tatălui. De exemplu, mamele îndeplinesc un rol mult mai mare și central pe parcursul mult mai multor pagini din cărțile de povești pentru copii comparativ cu părinții de sex masculin sau tații. Da, am impresia că tații sunt cu mult mai puțin reprezentați, iar nu de multe ori, ei nu sunt reprezentați deloc pe nici o pagină de carte. Și pe lângă asta, am impresia că tații care au grijă și care îi hrănesc pe copii lor sunt în mod semnificativ mult mai puțin reprezentați. Cred că tații merită mai mult! Cred că mamele merită mai mult! Si cred că cei mici merită mai mult.
Cărtile de copii: Ce le citim copiilor noștri duce la repercursiuni de lungă durată (pozitive sau negative)
Copiii noștri socializează - desigur, nu numai, dar și - prin cărțile și poveștile pentru copii pe care le citesc. Prin urmare, modul în care sunt prezentați părinții în cărțile de povești, joacă un rol important în socializarea de gen. În cazul meu, rolurile parentale descrise în cărțile copiilor, cu mama care pregătea mesele, au avut un impact direct asupra așteptărilor micuțului meu acasă.
Înțeleg că avem de-a face cu un subiect legat de generație, vârstă și perioadă. Cărțile pentru copii cu ilustrații din alte perioade ar putea înfățișa stereotipuri, deoarece acest aspect nu reprezenta o preocupare la acea vreme. Nu era un subiect de discuție și ceea ce percep eu ca fiind un stereotip a făcut parte, la un moment dat, în mod natural, dintr-o poveste bună / realitate acceptată.
În ceea ce mă privește, voi verifica poveștile și mesajul din cărți un pic mai temeinic. Mai citesc câteva dintre cărțile pentru copii clasice cu băiatul meu, dar voi acorda o atenție specială discuțiilor pe marginea cărților și poveștilor citite. Pe viitor, când vom citi cărți de copii împreună, voi începe o discuție imediată când voi vedea rolul mamei redus la un stereotip, de genul numai în bucătărie, sau rolului tatălui inexistent sau prezentat pe un ton rece.
În plus, mă voi asigura că în cărțile CUKIBO se va avea întotdeauna în vedere toate punctele descrise aici.
Există cu siguranță mai multe abordări de parenting de succes în ziua azi. Un bărbat în rolul de tată și o femeie în rolul de mamă reprezintă doar una dintre căile posibile - ambii lucrând de la birou, nu de acasă, în multe cazuri. În ciuda acestui lucru, permiteți-mi să salut toți tații singuri și toate mamele singure de aici, care sunt rareori menționați în cărțile pentru copii.
Comentează și împărtășeșteți gândurile cu privire la acest articol!